Turism Dambovicioara
Turism Dambovicioara

Poze

LOADING IMAGES
Privelisti din tara - Nicolae Iorga
"Iată, cam la jumătatea drumului, cazanul Posadei, care amintește o zi ca aceea, de strălucită biruință ciobănească asupra boierilor mari ai străinătății cotropitoare (Localizarea făcută de Nicolae Iorga pentru lupta de la Posada, în care regele ungur Carol Robert (1308-1342) a fost înfrînt).
O groapă se rupe supt munți, colo în fund, unde strălucesc case albe, Dîmbovița, care trece ușoară, limpede pe prundul curat, mai în față e rîpa goală, pustie, cu arbori și mărăcini. Odinioară prăpastia era împădurită și numai ca o îngustă crestătură răzbătea calea negustorilor pașnici, pe care acum, spre începutul veacului al XIV-lea, ajunseseră a trece aspri ostași cu siguranța că au biruit și supus. Și, deodată, dintre trunchiuri năpădiră săgeți fulgerătoare, și această furtună de ucidere împinse oameni și cai mai în adînc, tot mai în adînc la stînga, unde sunt Cheile Dîmbovicioarei, strașnica strîmtoare prin care fuge sfios rîulețul, ca o șopîrlă ce lunecă pe coiful uriașului adormit. Din păreții înalți de pare că ajung cerul, căzu atunci strivitoarea ploaie a bolovanilor mîniei și răzbunării unui neam prea multă vreme călcat în picioare. Cei ce se învredniciră abia mai găsiră, împuținați și acoperiți de răni, drumul de mîntuire al Brașovului. Mărire ție, Posadă cu adîncurile răsplătitoare, care ne-ai ajutat să păstrăm pînă azi viața frumoasă, albă, bună care înflorește de-a lungul veacurilor, pe munții și cîmpiile noastre, mărire ție, mormînt de dușmani pecetluit cu roșia pecere a biruinții noastre!"
Nicolae Iorga - Priveliști din țară

    Momentan, nu exista recenzii.

Se adauga recenzia dvs...

A aparut o eroare la adaugarea recenziei. Va rugam sa reincercati!

Recenzie adaugata cu succes!