Turism Dambovicioara
Turism Dambovicioara

Traseu Dâmbovicioara – Ciocanu – Piatra Galbenă – Valea Seacă a Pietrelor – Vlăduşca

Traseu montan



Hartă Obiectiv
Poze

LOADING IMAGES

Momentan acest obiectiv nu are poze.



Descriere
Mai ocolit şi mai accidentat decât traseul următor, această cale alpină are ca punct de plecare centrul comunei Dâmbovicioara (850 m alt.), de pe Valea Dâmbovicioarei (traseul montan rutier 1). Din primul traseu montan rutier se desprinde traseul marcat spre Vlăduşca-La Table, din şosea către vale şi urcă susţinut folosind drumul local care străbate întreaga aşezare pitoresc răspândită pe gâlmele din jur; mai întâi pe Padina Izvorului, apoi pe Padina Şirnii, drumul urcă pronunţat până la primele case ale satului Ciocanu (cca. 1.150 m alt.). Din acest punct traseul părăseşte drumul local care coboară către satul Şirnea şi se îndreaptă spre nord.
De aici, pe o potecă de cal şi de picior, pătrunde pe teritoriul muntelui Piatra Galbenă (un masiv calcaros ale cărui aspecte carstice şi ale cărui piscuri stâncoase se înşiră de-a lungul traseului, pe o distanţă apreciabilă).
Primul reper întâlnit după ramnificaţia de la Drumul Şirnii este Crucea Spărturilor (1.226 m alt.). Din acest punct un alt drumeag coboară prelung până în mijlocul satului Şirnea, iar traseul marcat face un lung ocol al crestei stâncoase a muntelui Piatra Galbenă, pe versantul său apusean, ocol care se termină departe, spre nord, în apropierea Curmăturii Groapelor, unde bolovănişurile şi colţanii încep să dispară făcând loc unor suprafeţe mai netede.
Pe acest traseu ocolitor se înşiră cele trei piscuri ale Pietrei Galbene, de la nord la sud: Piatra Galbenă (1.474 m alt.), Colţul Spărturilor (1.472 m alt.) şi Gâlma Spărturilor (1.475 m alt.), toate purtând denumiri ce caracterizează aspecte generale ale peisajului. La nord de ultimul pisc se află depresiunea La Găvan – excelent teren pentru practicarea schiului. Din acest punct traseul reintră pe linia de culme a muntelui Piatra Galbenă, coborând treptat până în Curmătura Groapelor (1. 396 m alt.). Traseele Şirnea – Vlăduşca şi Dâmbovicioara – Vlăduşca, care se întâlnesc în Curmătura Groapelor, coboară în comun către Valea Seacă a Pietrelor, până când drumul local dinspre Şirnea face joncţiunea cu drumul forestier de pe această vale, îndreptându-se spre Vlăduşca – La Table.
Pentru accesul la refugiul Grindu se urmează ramnificaţia traseului marcat 2 (bandă albastră) prin pădurea de pe muntele Grindu.
Sursa: www.agturism.ro
Detalii
Durata: 5- 6 ore;
Lungimea:cca. 18 km;
Diferenţa de nivel: 570 m;
Tip: traseu de pătrundere lipsit de dificultăţi;


    Momentan, nu exista recenzii.

Se adauga recenzia dvs...

A aparut o eroare la adaugarea recenziei. Va rugam sa reincercati!

Recenzie adaugata cu succes!